Caracterizarea fizico-geografică generală a teritoriului comunei Bilca – Vasilică-Dănuţ Horodnic[1]
Bilca – o comună pitorească şi atractivă, cu cetăţenii săi bgilcani gospodari şi destoinci, aşezată nu departe de versantul de răsărit al Carpaţilor Orientali, aproximativ la jumătatea distanţei dintre municipiul Rădăuţi cu biserica lui Bogdan Vodă şi Putna lui Ştefan cel Mare, îmbină armonios valorile perene ale tradiţiilor şi obiceiurile strămoşeşti cu frumuseţile naturale specifice „Ţinutului Bucovinei”.
Cu un potenţial turistic cultural bogat, dinamică şi cu un spirit asociativ, comuna Bilca reprezintă una dintre cele 98 de comune ale judeţului Suceava pe ale cărei meleaguri, istoria şi geografia s-au înfrăţit conferind o personalitate geografică aparte care merită prezentată sintetic în cele câteva rânduri care urmează.
Aşezarea matematică. Din punct de vedere matematic, comuna Bilca este situată în emisfera nordică şi emisfera estică, la intersecţia paralelei de 47°55’5’’ latitudine nordică cu meridianul de 25°45’16’’ longitudine estică. Această poziţie geografică determină o serie de consecinţe care se răsfrâng asupra teritoriului comunei noastre şi care fac referire la: încadrarea acestui teritoriu în cadrul zonei climatice temperate, impunerea unei diferenţe orare de +2h faţă de timpul meridianului Greenwich[2], un peisaj geografic natural local care este rezultatul unor influenţe climatice, precum şi prezenţei unor asociaţii vegetale şi faunistice de la nivelul Europei Centrale, de Est şi de Nord.
Din punct de vedere administrativ-teritorial (Fig.1.), teritoriul comunei Bilca aparţine judeţului Suceava, fiind aşezată în nordul acestuia şi în nord-estul României. De asemenea, prin aşezarea administrativ-teritorială actuală existentă la nivel naţional care se bazează şi încearcă să se adapteze la standardele europene de organizare teritoriul, teritoriul analizat face parte din Regiunea de dezvoltare Nord-Est şi din a doua macroregiune de dezvoltare.
După cum putem observa, teritoriul comunei Bilca are drept vecini următoarele unităţi teritorial-administrative:
- în partea de nord: statul Ucraina, limita fiind dată în acest sector de frontiera româno-ucraineană actuală şi este o limită în totalitate convenţională;
- în sud şi sud-est: teritoriile comunelor Vicovu de Jos şi Gălăneşti, de care ne desparte valea largă a Sucevei;
- în vest: teritoriul oraşului Vicovu de Sus, unde limita este formată de la sud către nord de drumul naţional 2E, apoi se continuă printr-un hotar convenţional în zona ţarinii;
- în est: teritoriul comunei Frătăuţii Noi, unde limita este din nou în întregime convenţional
Aşezarea fizico-geografică. Raportat la marile unităţi şi subunităţi fizico-geografice ale ţării, teritoriul comunei Bilca se desfăşoară în cadrul treptei de relief corespunzătoare dealurilor şi podişurilor, suprapunându-se peste extremitatea nord-vestică a Podişului Moldovei, nord-vestul Podişului Sucevei şi extremitatea nordică a Depresiunii Rădăuţi (Fig.2.). Desfăşurată pe o lungime de aproximativ 10 km, o lăţime de circa 4 km şi cu o suprafaţă de 22,61 km2, întreg teritoriul comunei Bilca se suprapune peste extremitatea nordică a Depresiunii Rădăuţi, având ca limite geomorfologice vecine drept următoarele subunităţi geografice în conformitate cu raionarea geomofologică propusă de Posea Gr., şi colab. în anul 1970:
- în nord (pe teritoriul Ucrainei): Colinele Bilcii[3];
- în sud: Obcina Humorului, Podişul Volovăţului, Podişul Vultureşti şi continuarea Culoarului Sucevei;
- în vest: Obcina Săcăleşti-Cornu, Obcina Putnei şi Obcina Scoruşetului;
- în est: Podişul Bălcăuţi şi Podişul Mitocului.
Situată la o altitudine medie de circa 423,6 m, teritoriul comunei este traversat în sud pe direcţia vest-est de valea transversală a râului Suceava, comuna Bilca fiind aşezată pe partea stângă a acestuia.
Geologia şi tectonica. Din punct de vedere structural, teritoriul comunei Bilca este situat în extremitatea nord-vestică a Platformei Moldoveneşti (care reprezintă prelungirea vestică a Platformei Est-Europene), la contactul cu zona molasei pericarpatice şi cu orogenul Carpaţilor Orientali.
Din punct de vedere geologic, perimetrul analizat este dezvoltat peste formaţiuni litostratigrafice care aparţin predominant cuverturii sedimentare sarmaţiene (12 – 7 Ma) şi cuaternare (2,6 Ma – prezent) a Platformei Moldoveneşti, precum şi peste depozite litostratigrafice care aparţin zonei de molasă[4] şi flişului[5] extern al Carpaţilor Orientali.
Limita dintre unităţile de platformă şi unităţile carpatice în ansamblul teritoriului studiat este dată de Falia Pericarpatică care se evidenţiază de la Vicovu de Sus până la Gura Văii – pe Trotuş.[6]
Cu o structură de tip monoclinal care reflectă fidel orientarea generală a depozitelor dinspre NNV spre SSE, se evidenţiază prezenţa unor formaţiuni constituite predominant din argile şi marne cu intercalaţii de nisipuri, la care, în unele sectoare, se evidenţiază şi orizonturi de gresii, calcare, conglomerate, prundişuri. Formaţiunile sunt de dimensiuni diferite, destul de bine sortate, rulate, subrotunjite, subangulare, mai rar angular, reprezentate adesea prin gresii, menilite, marnocalcare, calcare, microcongolmerate, la care mai apar izolat depozite de loess sau argile loessoide şi soluri fosile îngropate.
După cum se poate observa din harta geologică a comunei Bilca (Fig.3.) predomină depozitele cuaternare, adică formaţiunile deluvial-proluviale de vârstă Pleistocen superior şi formaţiunile aluvionare de vârstă Holocen superior şi doar în partea nord-estică a teritoriului cercetat sunt răspândite formaţiuni care aparţin etajului inferior al Sarmaţianului, adică marnele argiloase de vârstă Volhiniană, sau, conform noilor informaţii din cadrul unor cercetări mai recente aceste marne din partea nord-estică a teritoriului comunei ar fi de vârstă Bugloviană.
În prezent, cea mai mare parte a teritoriului podişului se află sub incidenţa unor mişcări tectonice pozitive, dar cu o intensitate mai accentuată în jumătatea nordică. Conform unor cercetări privind mişcările verticale recente din România realizate de Zugrăvescu D., Polonic Gabriela, Horomcea M., Dragomir V., în anul 1998 observăm că aria studiată se încadrează în ansamblul mişcărilor neotectonice pozitive cu o rată a ridicării terenului cuprinsă între 0-1 mm/an.
Relieful. Teritoriul comunei Bilca se încadrează din punct de vedere geomorfologic în unitatea Podişul Moldovei, subunităţile Podişul Sucevei şi Depresiunea Rădăuţi, pe malul stâng al râului Suceava.
„Relieful Podişului Moldovei are un caracter structuralo-sculptural şi se datoreşte, în principal, factorilor denudaţiei care au acţionat diferenţiat, în funcţie de condiţiile geologice şi fizico-geografice”[7]
După cum am mai afirmat, teritoriul comunei se suprapune treptei de deal şi podiş (300-800/1000 m), înfăţişând un aspect general al reliefului mai apropiat de dealuri, acestea prezentând versanţi uniform prelungi, larg ondulaţi, doar vările râurilor introduc diferenţe mai vizibile în cadrul peisajului geografic local.
Relieful respectă fidel înclinarea stratelor geologice dinspre NNV către SSE fiind rodul acţiunii combinate al factorilor interni (tectonica) cu cel al factorilor externi (apa, clima, vegetaţia, omul) care acţionează ca puternici modelatori ai reliefului terestru.
Dacă după retragerea apelor de pe acest teritoriu (Marea Sarmatică) s-a format un relief de acumulare, în prezent asistăm la un relief sculptural în care râurile îşi croiesc propriile traiectorii printre depozitele transportate şi depuse de către acestea în trecut.
Friabilitatea formaţiunilor geologice superficiale, precum şi gradul ridicat de uniformitate al alcătuirii depozitelor geologice definesc monotonia reliefului, tipică pentru arealele care prezintă o structură monoclinală.
Analiza hărţii hipsometrice a teritoriului comunei Bilca (Fig. 4) scoate în evidenţă faptul că relieful se dispune între etajele de elevaţie cu altitudini cuprinse între 396,5 m şi 445,6 m, de unde rezultă o diferenţă de nivel de 49,1 m.
Modul de scădere al altitudinilor concordă cu direcţia de înclinare a stratelor, însă secţionarea suprafeţei topografice de către reţeaua hidrografică produce anumite discontinuităţi. În general, relieful scade în trepte sub formă de benzi paralele dinspre VNV spre ESE. Altitudinea maximă din cadrul teritoriului studiat este de 445,6m în nord-estul localităţii suprapunându-se peste un areal cu depozite geologice de vârstă volhiniană conservate, care prezintă o rezistenţă mai mare la eroziunea agenţilor externi. Tot în această parte a teritoriului regăsim şi altitudinea specifică pentru Ţigănaşul, respectiv 444,4m.
Particularităţi climatice. Aşezarea matematică, precum şi aşezarea geografică în cadrul ţării, lângă rama estică a Carpaţilor Orientali, însă cu o largă deschidere către estul şi nordul continentului european sunt două cauze majore care contribuie la definirea caracteristicilor climei acestui teritoriu. În acest sens, se poate afirma că acest teritoriu se încadrează zonei climatice temperate, climatului temperat continental moderat cu nuanţe de tranziţie dinspre excesivitatea est-europeană spre o umiditate ridicată condiţionată de influenţele scandinavo-baltice dinspre nordul Europei.
Prin situarea sa într-o treaptă de relief de deal şi podiş (Podişul Sucevei), teritoriul comunei Bilca se încadrează etajului climatic de deal şi podiş cu variaţii termice cuprinse între 6-8°C şi cantităţi de precipitaţii care variază între 600-800 mm/an.
Clima oricărui teritoriu de pe suprafaţa terestră este generată de factorii radiativi şi dinamici în strânsă interacţiune cu suprafaţa activă subiacentă. Astfel, particularităţile climei teritoriului studiat rezultă din intercaţiunea factorilor climatogenetici radiativi, dinamici, fizico-geografici şi antropici.
Factorii radiativi deţin rolul hotărâtor în generarea particularităţile climatice la nivelul teritoriului studiat, deoarece radiaţia solară globală reprezintă sursa energetică primară care condiţionează manifestarea tuturor proceselor şi fenomenelor meteo-climatice. Analizând harta distribuţiei radiaţiei solare totale la nivelul Podişului Moldovei, conform datelor furnizate de către Atlasul R.S. România (1974-1979), teritoriul analizat beneficiază de un aport radiativ-caloric de sub 112,5 kcal/cm2/an.
Factorii dinamici, cunoscuţi sub sintagma de circulaţia generală a atmosferei deasupra ţării noastre prezintă o influenţă deosebită în generarea stările de vreme şi climă de deasupra ţării noastre, prin urmare şi deasupra teritoriului comunei Bilca. Prin aşezarea sa în partea de nord-est a ţării, mai exact nord-vestul Podişului Sucevei, nordul Depresiunii Rădăuţi, arealul luat în studiu se află sub influenţa formelor de circulaţie care sunt specifice Europei, României (circulaţia vestică, polară, tropicală şi circulaţia de blocare, dar mai ales, sub influenţa a patru centri barici principali cu caracter permanent şi ai unora secundari cu caracter sezonier. Principalii centri barici cu influenţă asupra Europei şi României sunt: Anticiclonul Azoric, Anticiclonul Euroasiatic, ciclonii islandezi şi ciclonii mediteraneeni (principali), la care se adaugă Anticiclonul Scandinav şi Ciclonul Arab (secundari).
Factorii fizico-geografici. Aşezarea geografico-matematică a teritoriului comunei Bilca în Europa şi România, precum şi componentele cadralui natural care compun de fapt suprafaţa activă subiacentă impun diferenţieri în ceea ce priveşte receptarea, stocarea şi transformarea energiei solare în căldură, astfel elementele climatice vor prezenta o evoluţie diferită care vor determina trăsături climatice proprii arealului cercetat.
Regimul temperaturii aerului. Acesta este un element climatic care prezintă variaţii spaţio-temporale condiţionate de factorii de influenţă, precum latitudinea, altitudinea, dinamica atmosferei şi nu, în ultimul rând, condiţiile fizico-geografice locale.
Din analiza graficului privind evoluţia, variabilitatea şi tendinţa liniară a temperaturilor medii multianuale a aerului la Rădăuţi în perioada 1961-2008 (Fig. 5) se constată o creştere a temperaturii cu 1,2⁰C în doar 47 de ani (1961-2008), respectiv de la 7,6⁰C în anul 1961, la 8,8⁰C în anul 2008.
În ceea ce priveşte regimul anual al temperaturilor medii lunare a aerului, se reflectă apartenenţa acestui areal la specificitatea termică a climatului temperat continental, caracterizat prin temperaturi negative în anotimpului de iarnă (-4,3⁰C în ianuarie, -2,8⁰C şi -2,4⁰C în decembrie) şi temperaturi pozitive în celelalte anotimpuri, fapt care explică influenţa gradului de continentalism climatic. Temperatura medie anuală la staţia meteorologică Rădăuţi este de 7,4⁰C.
Regimul precipitaţiilor atmosferice. Element climatic de mare importanţă care susţine evoluţia firească a tutror sistemelor naturale, precum şi a societăţii, în ansamblu, precipitaţiile atmosferice sunt influenţate în ceea ce priveşte distribuţia în spaţiu şi evoluţia în timp a cantităţii acestora, de către alte elemente climatice precum temperatură, dinamica generală a maselor de aer, precum şi de particularităţile suprafeţei active regionale şi locale (relieful cu caracteristicile sale: altitudine, expoziţie, pantă etc).
Media sumelor multianuale de precipitaţii atmosferice în perioada 1961-2008 a fost de 630,7 mm. Cantităţile anuale de precipitaţii au variat în această perioadă de la 552,8 mm/an în anul 1961 la 861,2 mm/an în anul 2008 (Fig.6.).
Anul cu cea mai mică cantitate de precipitaţii atmosferice a fost 1986 când s-au înregistrat doar 352,8 mm/an, în timp ce anul cu cea mai mare cantitatea de precipitaţii a fost 2005 când s-au înregistrat 914,5 mm/an.
Regimul eolian. Analiza frecvenţei anuale a vântului şi a vitezei vântului pe direcţii la staţia meteorologică Rădăuţi (Fig.7.), reliefează relaţiile existente între principale direcţii de deplasare a vântului şi particularităţile geomorfologice locale, redate prin dispunerea văilor sau a interfluviilor. Astfel, după cum se poate observa, constatăm că principala direcţie dinspre care bate vântul este NV cu o frecvenţă de 26,5%. Alte direcţii cu frecvenţă mai ridicată sunt: SE-13,5%, V-9,8% şi SV-4,9%.
Viteza medie anuală a vântului la staţia meteolorgică Rădăuţi este de 3,3 m/s, în timp ce calmul atmosferic are o frecvenţă de 32%.
Particularităţi hidrologice. În cadrul teritoriului comunei, resursele de apă sunt reprezentate de apele subterane (de adâncime şi freatice) şi apele de suprafaţă (curgătoare şi stătătoare).
Din punct de vedere hidrografic, teritoriul localităţii se suprapune peste bazinul hidrografic al Sucevei, acesta făcând parte din bazinul hidrografic al Siretului ca bazin de rang superior.
Din punct de vedere al alimentării unităţilor acvatice precipitaţiile constituie principala sursă, în timp ce, evapotranspiraţia reprezintă principalul consumator.
Apele subterane. Apele subterane sunt puternic influenţate de litologie care în cadrul teritoriului studiat este reprezentată de depozite sarmaţiene şi cuaternare care au favorizat acumularea apelor scurse prin infiltraţii. De asemenea, în contextul condiţiilor climatului temperat continental, apele subterane prezintă debite reduse.
Conform hărţii privind hidrogeologia Podişului Moldovei, arealul cercetat se suprapune unei zone în care apele subterane sunt cantonate în depozite nisipo-argiloase, argilo-nisipoase, deluvio-coluvio-eluviale cuaternare şi în gresii, nisipuri şi argile sarmatice.[8]
Apele freatice sunt cantonate la nivelul primului orizont de formaţiuni geologice permeabile. Fiind situat într-o arie depresionară şi la nivelul teraselor râului Suceava, teritoriul analizat se caracterizează printr-un nivel superior al apelor freatice, marcat de arele în care se manifestă excesul de umiditate. Apele freatice sunt cantonate în acvifere locale sau discontinui din cadrul pietrişurilor şi nisipurilor din şesurile aluvionare. În perioadele ploioase, acestea activează vechile cursuri de scurgere superficială a apei, apărând sub formă de izvoare. Adâncimea freaticului variază în general între 0,5-5 m în arealele mai joase (luncile rârurilor) şi, între 5-10 m în arealele mai înalte (la nivelul teraselor superioare).
Apele de suprafaţă. Teritoriul comunei Bilca este drenat de o serie de afluenţi de stânga ai râului Suceava dintre care amintim Bilca Mare cu alţi afluenţi la rândul său: Bilca Mică, pârâul Valea Neagră şi Criva (Fig.8.).
Bilca Mare are o suprafaţă a bazinului hidrografic de 94 km2 şi o lungime de 35 km. Din lungimea totală a râului Suceava care este de 172,3 km, teritoriul comunei Bilca este riveran la circa 10 km din lungimea totală a râului.
Teritoriul comunei Bilca se suprapune peste cursul mijlociu al râului Suceava din cadrul unităţii structurale de platformă, unde râul îşi drenează cursul pe structuri monoclinale, prezentând un caracter subsecvent care începe din Vicovu de Sus şi ţine până la Frătăuţii Noi.
Conform clasificării propuse de Ujvari I. (1972) în ceea ce priveşte regimul alimentării, râul Suceava se încadrează tipului pluvial moderat şi subteran moderat, cu o participare de până la 30 % a surselor subterane şi de 70 % a celor de suprafaţă, dintre care 30-40 % revin surselor nivale.[9]
Tipul de regim pentru râul Suceava este carpatic oriental sau carpatic estic şi se caracterizează prin ape mari de primăvară-vară (aprilie-august) cu alimentare pluvială moderată şi ape mici de toamnă-iarnă (octombrie-februarie) când alimentarea de tip mixt se reduce.[10]
În ceea ce priveşte apele stătătoare pe teritoriul comunei Bilca se remarcă existenţa a trei microhidrocentrale, precum şi a numeroaselor eleştee cu profil pisicol. Întreaga depresiune a Rădăuţilor este cunoscută prin numărul mare de eleştee şi iazuri, lucru favorizat de manifestarea excesului de umiditate. În general, eleşteele şi iazurile sunt localizate în apropierea râurilor, pâraielor sau izvorelor, fiind direct alimentate de către acestea.
Vegetaţia. Originea şi evoluţia învelişului vegetal se află în strânsă relaţie cu factorul geologico-climatic, învelişul de sol, la care adăugăm odată cu perioada preistorică care corespunde umanizării acestui spaţiu şi factorul antropic.
Din punct de vedere biogeografic, teritoriul comunei se suprapune provinciei central-europene est carpatice sau dacice cu elemente biogeografice continentale.
În ceea ce priveşte formaţiunile vegetale, acest areal se încadrează etajului de fag şi stajar, la care putem adăuga şi alte esenţe lemnoase de foioase. Cu toate acestea, prezenţa văilor râurilor care străbat teritoriul comunei sau se află în imediata proximitate a sa a condiţionat formarea şi extinderea unei vegetaţii de tip intrazonal, dispusă sub forma zăvoaielor de aninişuri, răchitişuri, plopişuri, sălcişuri şi mestecănişuri.
În strânsă legătură cu factorul edafic, majoritate asociaţiilor vegetale sunt de natură higrofilă (salcie, plop, arin, pipirig, ş.a.) şi hidrofilă. În cadrul teritoriului mai regăsim şi parcele cu formaţiuni arbustive introduse pe cale antropică, ca de exemplu cele de pin.
Pe lângă vegetaţia naturală propriu-zisă mai sunt prezente şi formaţiuni vegetale de esenţă lemnoasă corespunzătoare unei vegetaţii secundare: meri, peri, pruni, cireşi, vişini ş.a. sau ierboase.
Încă de pe acum trebuie de precizat faptul că această vegetaţie secundară este efectul intervenţiei antropice, ştiind faptul că în decursul timpului, suprafaţa de teren ocupată de pădure din nordul comunei şi-a redus considerabil suprafaţa ca urmare a necesităţii de teren agricol, de teren pentru construcţii, de lemn pentru foc, toate acestea pe fondul umanizării acestui spaţiu şi a creşterii numărului de locuitori. În această direcţie putem cita perioada 1881-1889, când în zona „ţarina Bilcii” au fost efectuate intense defriţări cu scopul obţinerii de teren agricol.
Pajiştile prezintă în compoziţia lor specii mezo şi mezo-higrofile[11]. Cele mai reprezentative sunt gramineele reprezentate prin următoarele specii: pirul târâtor păiuşul, colilie, negară, iarba câmpului, firuţa de câmp, coada vulpii, laptele câinelui, timoftica, la care se adauţă trifoiul şi ghizdeiul.
Fauna. Originea şi evoluţia faunei sunt în strânsă legătură cu condiţiile climatice, de vegetaţie, de sol şi cu factorul antropic.
Fauna specifică acestui teritoriu este adaptată condiţiilor biotopului local şi este reprezentată de fauna tericolă, acvatică şi avifauna.
Fauna tericolă aferentă teritoriului comunei Bilca este reprezentată prin mamifere, reptile şi amfibieni. Dinre mamifere, de importanţă cinegetică mai ridicată sunt căprioarele. Alte mamifere cu o frecvenţă mai ridicată în teritoriu sunt: porcul mistreţ care produce pagube culturilor agricole, în special celor de porumb şi cartof, vulpea , jderul de copac. Dintre rozătoare mai prezente sunt: veveriţa, şoarecele de câmp, şobolanul de câmp, iepurele
Grupul reptilelor este slab reprezentat în teritoriu, doar şopârlele de câmp şi şarpele de fâneaţă prezentând o frecvenţă mai ridicată.
Amfibienii sunt mai bine reprezentaţi şi sunt prezenţi în arealele mai mlăştinoase sau în apropierea apei râurilor: broasca brună de pământ, broasca râioasă brună, broasca de pădure, broaşte de lac, brotăcelul.
Din categoria nevertebratelor întâlnim: insecte, mai ales orthopterele (greieri, cosaşi, lăcuste), carabidele (furnica roşie), apoi gasteropodele, miriapodele, păianjenii.
Avifauna este reprezentată de o aserie de păsări sezoniere sau în pasaj, dintre care amintim: ciocănitoarea mică, ciocănitoarea de stejar, cioara, uliul porumbar, uliul păsărar, cucul, pupăza, vrbia, rândunica, şorecarul. În prejma izvoarelor care apar la suprafaţă şi în lungul râurilor mai apar raţele sălbatice şi berzele albe.
Ihtiofauna este este relativ variată întrucât sunt întâlnite specii diferite a căror habitat nu corespunde întru totul condiţiilor biotopului originar al speciilor. Astfel, prin poziţia sa geografică, teritoriul comunei Bilca s-ar suprapune zonei lipanului şi moioagei în care predomină lipanul, moioaga sau mreana vânătă, zglăvocul, boişteanul, porcuşorul de vad. Cu toate acestea se întâlnesc şi numeroase specii care aprţin altor zone precum: a păstrăvului – păstrăvul, zona scobarului – scobarul, porcuşorul comun, morunaşul; zona mreanei – mreana; zona cleanului – cleanul; zona bibanului – bibanul; zona crapului – ştiuca, plătica, carasul, roşioara, boarţa.
Solurile. Înveliş distinct în cadrul landşaftului geografic local care reflectă prin procesul de pedogeneză interconexiunea dintre particularităţile fizico-geografice şi economice locale. Fiind considerat un sistem, solul are rolul de a asigura atât dezvolatarea microorganismelor şi a vegetaţiei, cât şi a omului şi activităţilor sale.
Varietatea condiţiilor pedogenetice au condiţionat formarea în limitele actuale ale teritoriului comunei Bilca a unui înveliş de soluri diversificat, dar puternic influenţat de particularităţile geografice locale. Dintre categoriile de factori pedogenetici cu influenţă majoră asupra asupra formării solurilor putem enumera condiţiile hidrogeologice şi hidrologice locale, fapt reflectat în predominarea tipurilor de soluri intrazonale. În general, solurile asociate teritoriului comunei sunt predominant hidromorfe (solurile gleice şi pseudogleice) şi solurile slab evoluate (protosolurile aluviale şi solurile aluviale) – (Fig.9.). Dacă prima clasă de soluri este puternic influenţată de excesul de umiditate, de procese de gleizare şi pseudogleizare, a doua clasă de soluri este condiţionată de formaţiunea aluvionară locală, fiind solurile cele mai tinere, aflate în plină formare şi în prezent, dar şi cele mai sărace.
Aşadar, constatăm că învelişul de soluri de pe teritoriul comunei Bilca este de fertilitate scăzută şi moderată, fapt care necesită şi impune efectuarea unor amendamente ca măsură pedoameliorativă, precum şi aplicarea unor agrothenici corespunzătoare, ca de exemplu practicarea asolementelor şi evitarea suprapăşunatului.
Resursele naturale. Desfăşurarea teritoriului comunei în cadrul unei unităţi structurale de platformă a determinat ca în limitele actuale ale localităţii să nu existe resurse naurale subsolice de prea mare importanţă economică.
Formarea resurselor subsolice se află în strânsă relaţie cu structura geologică. Situarea într-o arie de platformă determină ca puţinele resurse minerale care revin acestui teritoriu să fie strict legate de cuvertura sedimentară. Proximitatea râului Suceava în sudul localităţii determină ca principalele resurse subsolice exploatabile şi de interes economic să fie reprezentate de agregate minerale (pietrişuri şi nisipuri). Acestea sunt valorificate în domeniul construcţiilor.
Resursele solului sunt reprezentate de învelişul de sol propiu-zis, însă o mare importanţă prezintă şi resursele vegetale, atât cele forestiere, cât şi cele erbacee. Astfel, din cronicele istorice se precizează că populaţia a fost atrasă şi s-a stabilit aici ca urmare a existenţei pădurii, păşunilor şi fâneţelor, resurse care au susţinut atât dezvoltarea suprafeţei construite, cât şi practicarea agriculturii, în special creşterea animalelor.
O altă resurseă importantă este reprezentată de fondul cinegetic (cărprioare) şi de ihtiofaună (păstrăv, clean, mreană, porcuşor de vad ş.a.).
Proximitatea râului Suceava a constituit un prilej de a valorifica energia apei, lucru dovedit de existenţa a trei microhidrocentrale care permit producerea de energie electrică. În trecut, numărul pâraielor, deci a resurselor de apă curgătoare era mult mia mare, acestea fiind utilizate la buna funcţionare a numeroaselor gatere, de asemenea forţa apei era valorificată pentru piue.
Energia eolaină şi cea solară pot fi valorificate doar sezonier, însă punerea în funcţiune a instalaţiilor necesită costuri ridicate, iar randamentul poate fi unul scăzut.
[1] Masterand în cadrul Universităţii «Ştefan cel Mare» Suceava, Facultatea de Istorie şi Geografie, Departamentul de Geografie, programul de studii «GIS şi Planificare teritorială». Informaţiile care urmează a fi prezentate sunt extrase sub formă rezumativă din cadrul propriei lucrări de licenţă: „Consideraţii privind degradarea calităţii mediului pe teritoriul comunei Bilca”, lucrare de licenţă nepublicată, susţinută şi prezentată în iulie 2015 la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava.
[2] Meridianul Greenwich are în literatura geografică mai multe denumiri: meridianul de 0⁰ longitudine sau meridianul de origine şi trece prin Londra – capitala Marelui Regat al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. În funcţie de acest meridian, este definită ora legală sau oficială a fiecărui stat, precum şi longitudinea, ţinându-se cont şi ştiut fiind faptul că 15 grade de longitudine sunt echivalentul unei ore. Suprafaţa Pământului este împărţită în 24 de sectoare cu valoare egală de longitudine care au fost denumite fusuri orare. În anul 1884 s-a pus de comun acord ca pe întreaga suprafaţă a unui fus orar să existe aceeaşi oră, dar valoarea acesteia să fie dată de ora meridianului din centrul său. Astfel, s-a stabilit ca primul fus orar să se desfăşoare de o parte şi de alta a meridianului de 0⁰ (Greenwich), mai exact între 7⁰30’ longitudine vestică şi 7⁰30’longitudine estică. Fusurile orare sunt numerotate spre est, corespunzător cu sensul mişcării de rotatţie a Pământului, astfel că cel de-al doilea fus se află cuprins între 7⁰30’ şi 22⁰30’ longitudine estică, al treilea între 22⁰30’ şi 37⁰30’ longitudine estică ş.a. În acest sens, statele care sunt situate la vest de acest meridian de origine sau Greenwich vor fi indicate cu longitudine vestică, în timp ce statele situate la est de acest meridian vor fi indicate cu longitudine estică. România este situată la contactul dintre fusurile orfare al doilea şi al treilea, dar capitala este în ultimul. Astfel, pe teritoriul României ora oficială sau legală va fi cea din fusul al treilea. Comuna noastră este traversată de meridianul de 25°45’16’’ longitudine estică, valoare care încadrează teritoriul comunei în al treilea fus orar.
[3] Denumirea de «Colinele Bilcii» am dat-o în cadrul propriei lucrări de licenţe «Consideraţii privind degradarea calităţii mediului pe teritoriul comunei Bilca», Universitatea «Ştefan cel Mare» Suceava, 2015, p.9, ca urmare a formei reliefului care se prezintă în cadrul peisajului geografic actual pe teritoriul comunei noastre, însă acestea prezintă continuitate şi pe teritoriul Ucrainei. Dacă am analiza harta topografică la scara1:25 000 sau 1:50 000, dar care prezintă şi proximitatea teritoriului Ucrainei de lângă frontiera cu teritoriul comunei Bilca vom observa că altitudinea începe să scadă de la un anumit punct depărtare de graniţă, înspre Ucraina. Însăşi denumirea de coline sugerează forme de relief relativ plane, cu versanţi prelungi şi domoli. Această denumire (Colinele Bilcii) nu apare în literatura ştiinţifică geografică românească.
[4] formaţiune geologică specifică formată la exteriorul Carpaţilor în perioada neogenă în aşa numitele avanfose prin erodarea catenelor muntoase şi care este constituită dintr-un amestec de depozite detritice grosiere – conglomerate, gresii, la care se adaugă roci pelitice, moi – marne şi argile, roci evaporitice – gips, sare, pe lângă care putem adăuga şi cărbuni
[5] formaţiune geologică alcătuită din strate sedimentare cutate dispuse succesiv, spe exemplu gresii, marne, argile
[6] Mutihac V., Mutihac G., (2000) – „Geologia României în contextual geostructural central-est-european”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
[7] Băcăuanu V., Barbu N., Pantazică Maria, Ungureanu Al., Chiriac D., (1980) – „Podişul Moldovei – natură, om, economie”, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti
[8] Băcăuanu V., Barbu N., Pantazică Maria, Ungureanu Al., Chiriac D., (1980) – „Podişul Moldovei – natură, om, economie”, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, p. 100
[9] Ujvari I., (1972) – „Geografia apelor Rom\niei”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti
[10] Oprea-Gancevici D.,I., (2014) – „Valea Sucevei – Studiu geomorfologic”, teză de doctorat
[11] specii care sunt adaptate şi se dezvoltă în condiţii de umiditate ridicată
